Jean-Marie Le Pen, rănit ușor într-un incendiu izbucnit la casa sa de lângă Paris

Jean-Marie Le Pen, rănit ușor într-un incendiu izbucnit la casa sa de lângă Paris
Publicat: 26/01/2015, 17:47

„Este vorba despre un început de incendiu, accidental, se pare, la un șemineu la care lucra un muncitor”, luni la prânz, în casa din Rueil-Malmaison, a declarat o sursă din cadrul poliției pentru AFP.

„Casa a ars, tatăl meu era înăuntru. Este rănit la față, dar nu are nimic grav, nu este nimic îngrijorător”, a declarat pentru AFP fiica lui Jean-Marie Le Pen și președinta frontului Național (FN, extrema dreaptă) Marine Le Pen.

Le Pen, în vârstă de 86 de ani, „s-a refugiat pe terasă” și „a căzut, voind să scape de flăcări”, a declarat altă sursă.

Jean-Marie Le Pen și soția sa Jany au fost preluați de către pompieri, dar starea în care se aflau nu necesita spitalizare, a precizat o sursă din aturajul președintelui de onoare al FN.

Jean-Marie Le Pen a fondat Frontul Național în 1972 și a condus partidul până în 2011, după care a cedat frâiele fiicei sale. FN a acumulat de-atunci o serie de succese electorale, clasându-se pe prima poziție în scrutinul european de anul trecut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Georgică Cornu n-a uitat-o pe Marina Almășan. Gesturi scandaloase ale milionarului
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...